Mai multe...
Mițva este o obligație halachatică pentru oameni, în special pentru evrei. Sursa acestor mițvot este pe o parte în Tora (scrisă și orală) și se numesc deorayta (din Tora, în aramaică) דאורייתא și pe de altă parte sunt altele date de către înțelepți de-a lungul timpului și se numesc derabanan (din Rabini adică înțelepți în aramaică) דרבנן. Cuvântul mițva vine de la țav צו care înseamnă poruncă sau a porunci.
În Tora se face distincție între trei termeni: mițva – obligație, hok – lege și mișpat – justiție. Deutoronom 7:11: ”Să respecți obligația (poruncile), legile și justiția, pe care îți poruncesc astăzi să le îndeplinești !”. În prezent, termenul de mițva cuprinde toate poruncile din Tora, așa cum apar ele în halachaua evreiască. Prin termenul mițva ne referim, de obicei, la mițvoturile din Tora. La aceste mițvot se mai adaugă șapte care au fost date de înțelepții din Mișna și încă șapte care sunt cunoscute ca ”cele șapte mițvot al fiilor lui Noe, Bney Noah” care s-au dat tuturor popoarelor după potop (după cum spun Hazal).
După scrierile din Mișna, tractatul Makot 23:2 în Tora sunt în total Taryag (613) mițvot. Ele se împart în două categorii:
Așa cum am făcut referire mai sus, Mițvot ase sunt mițvot referitoare la fapte pe care trebuie să le îndeplinești, să fii, deci, activ față de ele, în timp ce Mițvot lo taase sunt mițvot care îți cer abținerea de la anumite fapte, îți impun să fii pasiv. Unele mițvot ase depind de timp, sunt ciclice, cum ar fi rugăciunea sau statul în Suca.
Toate mițvoturile din Tora sunt detaliate în cărțile de Tora Orală (Mișna, Talmud etc.), cu toate că iudaismul le consideră pe toate ca fiind din Tora, după cum se și spune: ”Tora le Moșe miSinai” תורה למשה מסיני, adică Toraua lui Moise din Sinai.
Obligația femeilor la împlinirea mițvoturilor este foarte interesantă. În timp ce la mițvot lo taase nu există nici o diferență între obligațiile femeilor și ale bărbaților, la mițvot ase apare o diferență. Femeile sunt libere de acele mițvot ase care depind de timp, cu excepția celor legate de Șabat, mațot de Pesah. Noi învățăm asta din Mișna, tractatul Kidușin 1:7.
Îndeplinirea mițvoturilor dă fiecăruia răsplata cuvenită, unora câștig שכר, iar altora pedeapsă עונש. Așa ajung unii în rai, gan eden și alții în iad, ghehenam.