Mai multe...
Cele zece plăgi, sau lovituri cum este în ebraică, este povestea din Tora despre zece lovituri date de Dumnezeu asupra poporului egiptean. Ele au venit în urma refuzului faraonului de a accepta solicitările lui Dumnezeu aduse prin solul său, Moșe, de a-i elibera pe Fiii lui Israel. Numai după a zecea lovitură – moartea primilor născuți, el i-a lăsat pe evrei să plece.
Cele zece plăgi apar nu numai în Tora, ci și în Hagada șel Pesah, pe care evreii o citesc în seara de Pesah. Poreclele cu care sunt numite aceste plăgi apar în acest text.
Dumnezeu îl trimite pe Moșe la faraon să-i ceară să-i elibereze pe evrei. El merge împreună cu fratele său, Aharon și cere în prima etapă să-i lase pe Fii lui Israel să meargă câteva zile în pustiu ca să jertfească pentru Dumnezeul lor. După ce faraonul refuză, Dumnezeu le poruncește celor doi să aducă lovitură după lovitură. Pe de altă parte El i-a provocat încăpățânare după încăpățânare ca faraonul să refuze eliberarea evreilor.
Plăgile au fost următoarele:
La miezul nopții, Dumnezeul omoară pe toți primi născuți din Egipt. Panică cuprinde pe egipteni și faraonul poruncește lui Moșe și Aharon ca evreii să iasă ca să facă jertfele cerute. Când vede că ei nu se întorc, îi urmărește și îi ajunge la ruperea mării. Evreii pleacă la drum și cu asta se termină robia Egiptului. (Exod 12:29-33).
Plăgile sunt amintite și în alte cărți din Tanach, dar niciodată în listă completă: Psalmi 78:44-52, 105:28-36.
Rași merge după midraș și ne spune că ordinea plăgilor este ca și ordinea aplicării regulilor de război: întâi împiedicăm aprovizionarea dușmanului – plaga sângelui când mor peștii. Al doilea pas este înfricoșarea dușmanului prin bombardamente sau alte mijloace – aceștia sunt broaștele care fac un zgomot infernal, și așa mai departe.
Rezumatul celor zece plăgi
Plaga | Cine a provocat? | A fost avertizare? | Faraonul a cerut încetarea? | Oare plaga s-a întrerupt? |
Sânge | Aharon | Da (după comentarii) | nu | nu |
Broaște | Aharon | Da, în casa faraonului | da | da |
Păduchi | Aharon | nu | nu | nu |
Sălbăticiune | Dumnezeu | Da (după comentarii).
Indirect? |
Indirect? | da |
Ciumă | Dumnezeu | Da, în casa faraonului | nu | nu |
Bube | Moșe și Aharon | nu | nu | nu |
Grindină | Moșe | Da, în casa faraonului | da | da |
Lăcuste | Moșe | Da, în casa faraonului | da | da |
Întuneric | Moșe | nu | nu | nu |
Primul născut | Dumnezeu | Nu | Indirect? | da |