Șabat Șuva (Teșuva) שבת שובה [anul 5783]

Șabat Șuva numită și Teșuva (pocăință), este Șabatul din perioada celor „Zece zile de pocăință” – aseret iemei teșuva עשרת ימי תשובה, cele zece zile între Roș Hașana și Iom Kipur. Cu alte cuvinte acesta este Șabatul între cele două sărbători, zile care sunt considerate ca fiind zile de teșuva, pocăință, reîntoarcere în care după ce am fost judecați de Roș Hașana încercăm să ne reîntoarcem să fim drepți și oameni morali. De aici provine numele de Șabat Teșuva. Numele de Șabat Șuva vine de la primul cuvânt din haftaraua acestui Șabat care spune „Întoarce-te Israel (până) la Adonai” (Osea 14:1). Întoarce-te în original este șuva שובה. În acest Șabat se citește una din cele două pericope: VaYelech (ca anul acesta) sau Haazinu.

Acesta este primul Șabat al anului, în care se reînnoiesc toate lucrurile, an pe care vrem să-l începem cu piciorul drept, fără păcate și alte greșeli din anul trecut. Omul se îngrozește când face heșbon nefeș (socoteala sufletului, autocritică) și își dă seama ce lucruri oribile a făcut anul care s-a terminat. Nu-i vine să creadă că există drum înapoi. Iar profetul (Osea) ne cheamă clar să ne întoarcem din toate aceste păcate doar până la HAȘEM. Hazal – înțelepții ne învață că profetul spune „până la” și nu „la” că noi venim până la Templu, dar nu intrăm înăuntru ci rămânem afară. Din aceste vorbe se poate înțelege că nu ai nici o șansă la pocăință, fiindcă toată această reîntoarcere depinde exclusiv de om. Însă să nu uităm că Toraua ne învață „căci acest lucru este foarte aproape de tine, în gura ta și în inima ta ca să-l împlinești” (Deuteronom 30:14).

La asta a răspuns poporul evreu „Adu-ne înapoi la tine Adonai, iar noi ne vom întoarce” (Plângeri 5:21). Teșuva (pocăință) adevărată înseamnă să intri în Templu înăuntru, să ajungi până la El aproape fără despărțitoare. Iar Israelului i se pare că nu este în puterea lui să facă acest lucru fără grația Domnului. Iar profetul ne spune altfel: „Luați cu voi lucruri și întoarceți-vă la Adonai” (Osea 14:2). Întrebarea care se pune este ce sunt acele „lucruri” care ar putea deschide poarta sau sparge închuietoarea? Oare ar fi forța rugăciunii care se infiltrează înăuntru și nimic nu-i poate sta în cale? Mai este și o altă apreciere că pot fi faptele bune pe care o persoană le face și care îi sunt susținătoare „meliț ioșer מליץ יושר” în procesul lui de teșuva ca ea să fie acceptată bine când el se va întoarce. Alții spun că este vorba despre dorința de mărturisire în mod clar și răspicat despre ceea ce s-a comis pentru a ajunge la rădăcina păcatelor și pentru a elimina esența răului din rădăcini.

Sunt alții care declară simplu, că ceea ce s-a întâmplat cu adevărat este următorul: Domnul ne-a întors la El, iar când eram la întoarcere „ni se părea că visăm” (Psalmi 126:1). De aceea sunt mulți care nu cred în așa zise minuni pe care ni le face Hakadoș Baruch Hu, iar pentru asta noi ne rugăm: „fie ca ochii noștri să vadă reîntoarcerea Ta în Sion cu îndurare” (rugăciunea de șmone esre). Adică este o primejdie că te vei întoarce iar noi, chiar dacă avem ochi nu vom vedea. De aceea este nevoie de milă, îndurare din partea Lui.

De aceea vine Șabat Șuva între Roș Hașana și Iom Kipur ca să ne spună că mâna Lui este întinsă celor care se apropie de El, să recunoști că relele ți-au fost un obstacol și că noi ne întoarcem așa cum ne-a cerut El. Atunci el ne va vindeca toate afecțiunile, ne va iubi, va fi ca o rouă pentru Israel, va înflori ca un trandafir, iar cei din umbra lui vor înflori ca vița de vie ... „căci căile lui Adonai sunt drepte și țadikim (drepți) vor merge pe ele” (Osea 14:9).




Șabat Zachor שבת זכור anul 5782]

De-a lungul anului sunt câteva zile de Șabat speciale în care noi adăugăm la citirea din Tora un fragment special care compune Maftirul și căruia i se adaugă o Haftara specială în locul celei normale. Patru dintre aceste Șabaturi sunt în luna Adar și se numesc Arba Parașiot. A doua dintre ele este Parașat Zachor și se citește de Șabatul dinaintea Purimului. Acest fragment adăugat este luat din pericopa Ki tețe, Deuteronom 25:17-19. Haftaraua este din 1Samuel cap. 15:2-34.

În parașat Zachor scrie:

„Adu-ți aminte ce și-a făcut Amalec pe cale, când ați ieșit din Egipt, cum te-a întâmpinat pe cale și i-a lovit pe toți ai tăi care veneau anevoie din urmă, pe când tu erai istovit și obosit, și nu s-au temut de Elohim. Când Adonai Elohim al tău îți va da odihnă de toți dușmanii tăi dimprejur, în țara pe care Adonai Elohim al tău ți-o dă moștenire spre a o stăpâni, să ștergi amintirea lui Amalec de sub cer, să nu uiți” (Deuteronom 25:17-19).

În acest capitol apare porunca să ținem minte cea ce ne-a făcut Amalec pe drumul ieșirii din Egipt. Amalec reprezintă pe toți marii dușmani ai evreilor de-a lungul anilor. Și în haftara citim despre implementarea acestei porunci. Regele Saul a câștigat războiul contra Amalecilor, dar nu i-a omorât pe toți, nu a distrus prada luată și mai ales nu l-a omorât pe rege, Agag. Din această pricină el își va pierde tronul, adică dinastia, iar Șmuel îndeplinește porunca chiar cu mâinile lui.

De Purim, în cartea lui Ester, întâlnim din nou pe Amalec. În chipul lui Haman, care a plănuit exterminarea evreilor și este un strănepot al regelui Agag. Așa putem înțelege de ce nu numai el a fost spânzurat, ci și toți fiii lui care nu erau amestecați în acest plan.

Care a fost păcatul lui Amalec?

În midraș avem multe povești și explicații la acest păcat. Marele comentator Ramban (Nahmanides, Spania sec. 13) rezumă în felul următor în comentariul lui la Exod 17:16: „Raționamentul pentru care Amalec a fost pedepsit mai mult decât oricare alt popor este că toate celelalte popoare 'Au auzit și s-au cutremurat ... atunci s-au înspăimântat căpeteniile Edomului, pe mai-marii Moabului îi va cuprinde tremur; s-au topit (de spaimă) toți locuitorii Canaanului' ( Exod 15:14-15) – de frica de Dumnezeu de puterea și măreția lui. Pe când Amalec vine de departe ca un opozant Domnului și de aceea s-a spus despre el „... și nu s-a temut de Dumnezeu” (Deuteronom 25:18). Și încă ceva. El (Amalec) este strănepotul lui Esav/Esau așa că ne este rudă și se bagă unde nu-i fierbe oala”.

După terminarea războiului Domnul îi spune lui Moise: „Scrie această aducere-aminte în carte și pune în auzul lui Iosua că voi șterge cu desăvârșire amintirea lui Amalek și pe poporul lui prin ascuțișul sabiei. Atunci Moise a zidit un altar și i-a pus numele 'Domnul, steagul meu' și a spus: Mâna pe tronul Domnului, războiul lui Adonai cu Amalec este din neam în neam” (Exod 17:14-16).

Obligativitatea femeilor la Parașat Zachor

Înțelepții sunt controversați în ceea ce privește felul de citire a acestui fragment. Printre întrebările care se pun în această dispută: dacă trebuie să ne amintim tot timpul de Amalec sau nu? Rambam (Maimonides) ne învață că porunca se referă la tot timpul, fiecare clipă. O a doua întrebare este dacă trebuie scoasă o carte (sul) aparte sau nu. S-a stabilit să citim dintr-o carte aparte. Încă o problemă este întrebarea dacă această mițva este deorayta דאוריתא (din Tora) sau derabanan דרבנן (de la înțelepți – Hazal). S-a stabilit că este de deorayta din Tora (de exemplu de către Șulhan Aruch), adică este cu mult mai severă și obligatorie.

Încă o problemă este dacă Zachor poate fi citit în particular sau nu? Dintr-o altă dispută în Talmud, înțelepții au dedus că citirea fragmentului trebuie făcută în public, adică în minyan (zece bărbați adulți).

Aici apare o altă problemă. Cartea „Hachinuch” ספר החינוך  (Spania, sec. 13 explică cele 613 mițvot) din care noi învățăm între altele reguli de a face rugăciuni, ne spune „De citirea lui Zachor sunt obligați toți cei care trebuie să lupte”, adică bărbații. În contradicție cu această afirmație, mulți învățați susțin că și femeile sunt obligate atât la această mițva de a aminti pe Amalec cât și de a citi/auzi Zachor. În multe locuri femeile vin de acest Șabat la sinagogă fiindcă și ele sunt obligate să asculte în public.

La mulți, mai ales Așkenazim, se citea în mod special pentru femei. De obicei acest lucru se făcea după amiază, înainte de rugăciunea de Minha. Bineînțeles că această citire obligă prezența a zece bărbați, minyan.

Este important ca noi să ne amintim de Amalec fiindcă nu există un singur Amalec care vrea să distrugă poporul evreu, ci apare tot timpul câte unul nou care amenință și intenționează să nimicească poporul evreu. Să nu uităm, să ținem minte ca să nu fim surprinși și să ne putem apăra și salva.




Sefirat (numărătoarea) HaOmer și data sărbătorii de Șavuot ספירת העמר (partea a doua) [anul 5779]

       Cum se numără după Halacha

Sunt multe controverse despre felul cum trebuie făcută numerotarea. În Talmud, tractatul Menahot 66:a, ne spune marele Amora (înțelepții din perioada 200-500 e.n. care ne-au spus și învățat Tora Orală prin Talmud și Midrașim) Abayei  (în jurul anului 300 e.n., șeful Yeșiva Pompedita, Babylon) că ”este mițva să numărăm zile și este deasemeneai mițva să numărăm săptămâni”. El se bazează pe versetul din Tora, Exodul 23:15-16, care cere „să  numărați șapte Șabatot, (adică săptămâni)”, după cum am văzut că aici Șabat înseamnă săptămână și „să numărați cincizeci de zile” תספרו חמשים יום.  Cu alte cuvinte, în același verset suntem porunciți să numărăm și săptămânile și zilele.

Au fost alți Amoraim și, mai târziu, alți înțelepți, care au propus să se numere ori numai zile ori numai săptămâni. Din cauză că mițva este scrisă în Tora la plural, să numărați וספרתם trebuie să numere fiecare dintre noi. Se stă în picioare când se numără, după versetul „de când se va începe rodul la seceriș” מהחל חרמש בקמה (Deutoronom 16:9), adică stând în picioare, deoarece cuvântul „kama” înseamnă nu numai punere, ci și stat (în picioare). Din cauză că de Erev (ajun) Șavuot se întârzie numerotarea ca să se îndeplinească mițva de „șapte Șabatot întregi” שבע שבתות תמימות, când tmimot înseamnă întregi, mulți numără înainte de rugăciunea Aleinu Leșabeah din Arvit (după cum scrie în Mișna Berura) dar sunt și dintre cei care o fac după, ba chiar la sfârșit (după cum scrie în Șulhan Aruch). Erev Șabat și Yom Tov se numără după Kiduș "ca să prelungim sfințenia zilei” קדושת היום. De Moțaey Șabat (ieșirea din Șabat) sau Iom Tov numărăm după Havdala” tot ca să întârziem consumarea zilei. Când ultimul Yom Tov este de Șabat numărăm înainte de Havdala.

Înainte de a număra se spune Birchat Hamițva, binecuvântarea:

ברוך אתה ה' אלוהינו מלך העולם אשר קדשנו במצוותיו וציוונו על ספירת העומר

Baruch Ata Adonai Elohenu Melech haolam așer kidșanu bemițvotav vețivanu al sefirat haOmer

Cu toate că este o mițva care se îndeplinește periodic, nu se spune Șehecheyanu în prima seară (ca la prima lumânare de Hanuca, de exemplu) din multe motive, cel mai important, poate, fiind acela că mițva asta nu este una de bucurie, ci o lamentare de doliu, pe în amintirea Templului care nu mai este:

וספירת העומר אין בו זכר לשום הנאה אלא לעגמת נפשנו לחורבן בית מאויינו

„În sefirat haOmer nu este nici o urmă de plăcere, ci doar tristețe și durere provocate de distrugerea Templului dorințelor noastre”

Fiecare tradiție de rugăciune are textul său, pe când marea controversă este într-un singur cuvânt. După varianta Așkenaz se spune:

היום שלושה ושלושים יום שהם ארבעה שבועות וחמישה ימים בעומר

Haiom șloșa ușloșim yom șehem arbaa șavuot vahamișa yamim baOmer

Astăzi (se împlinesc) 33 de zile, adică 4 săptămâni și 5 zile în Omer

 

Iar după varianta Sefarad (care este practicată și în România) se spune:

היום שלושה ושלושים יום שהם ארבעה שבועות וחמישה ימים לעומר

Hayom șloșa ușloșim yom șehem arbaa șavuot vahamișa yamim laOmer

Astăzi (se împlinesc) 33 de zile, adică 4 săptămâni și 5 zile din Omer

Adică unul spune baOmer și altul laOmer, două prepoziții care de obicei au același sens: la, în. Majoritatea celorlalți (Mizrahi, Yemen etc.) spun laOmer cu alte mici diferențe.

 

                             Obiceiuri de doliu în zilele de Omer

Cגnd Templul mai exista, Sefirat HaOmer era mai mult un eveniment agricol. După distrugerea celui de al doilea Templu, perioada asta a căpătat o formă de doliu, în amintirea Templului și în amintirea celor 24,000 de elevi ai lui Rabi Akiva care au murit în perioada asta și exista pericolul ca Torau pe care ei o păstrau să se piardă, dacă Rabi Akiva nu îi învăța pe alți cinci elevi ai lui toată Toraua. Despre toate astea vom vorbi de Lag BaOmer. Cele mai importante obiceiuri de doliu sunt:

  • În zilele astea nu se fac cununii, nu se taie părul și nu se bărbierește..
  • Sunt dintre cei care nu ascultă muzică în zilele de Sefira.
  • Erau dintre cei care nu lucrau în nopțile perioadei când se face numărarea.
  • Așkenazim, care spun rugăciunea de Av Harahamim numai după citirea din Tora, dar nu o spun de Birchat Hahodeș, în perioada comemorării o spun și în zilele până atunci prohibite.

În afară de comemorarea morții elevilor lui Rabi Akiva, Așkenazim au adăugat încă câteva obiceiuri legate de comemorarea pogromurilor comise de Cruciați între Roș Hodeș Iyyar și Șavuot.

Sunt obiceiuri diferite care privesc încetarea doliului. Sunt unii care o fac în ajun, de Lag BaOmer, sunt alții care o fac la ieșirea din ziua asta, sunt alte categorii care continuă și după aceea, până la o anumită dată, cum ar fi Roș Hodeș Sivan sau cu trei zile înainte de Șavuot sau Erev Șavuot. Există  și dintre cei  care se tund tocmai de Roș Hodeș Iyyar.

Mai existau și alte obiceiuri fără legătură cu doliul, ca de exemplu: citirea din Tractatul Avot în Mișna la Așkenazim sau citirea în Megilat Șir Hașirim (Cântarea cântărilor) la Sefaradim.

Vom mai scrie un capitol despre obligația (mițva) femeilor de a număra Omerul.

 




Sefirat (numărătoarea) HaOmer și data sărbătorii de Șavuot ספירת העמר (partea întâi) [anul 5779]

Sefirat HaOmer este o mițva dată în Tora pentru evrei. Trebuie numărată fiecare zi, începând cu a doua zi de Pesah, timp de 49 de zile, iar ziua a 50-a este sărbătoarea de Șavuot, care înseamnă săptămâni, adică cele 7 săptămâni pe care  le numărăm. Perioada  în care noi numărăm se numește perioada de Omer עומר, care înseamnă o măsură de cantitate (de orz care se aducea la Templu).

Primul verset: ”Să-ți numeri șapte săptămâni, de când se va începe punerea secerii în grâu, să începi să numeri șapte săptămâni” (Deutoronom 16:9).

Al doilea verset:

”Și de a doua zi după sărbătoare (scris: Șabat), de la ziua când ați adus Omerul (snopul după măsură) legănat, să vă numărați șapte săptămâni (scris: Șabatot), întregi să fie. Să numărați cincizeci de zile până la a doua zi după a șaptea săptămână (scris: Șabat) și să aduceți o nouă ofrandă Domnului”. (Levitic 23:15-16).

Ce înseamnă” ziua de după Șabat” și data sărbătorii de Șavuot

Numărătoarea începe din momentul în care se făcea în Templu jertfa de Omer Hatnufa (snopul legănat), care era a doua zi de Pesah sau ”ziua de după Șabat,” după cum este scris în Tora, adică în 16 Nisan. Din momentul în care se făcea jertfa asta în Templu se putea mânca din recolta nouă a anului. Ultima zi de numărare este 5 Sivan seara, adică Erev (ajun) al sărbătorii de Șavuot. Problema care apare acum  este aceea  că  această dată  nu mai este consemnată în scris în Tora, unde apare numai luna Sivan, astfel că este nevoie să numărăm zilele și săptămânile ca să putem ști  ziua.

În primul rând trebuie să înțelegem ce înseamnă ”a doua zi de Șabat” din versetul al doilea , reprodus mai sus, למחרת השבת. În timpul celui de al doilea Templu, grupul numit Saduchei (Țedukim) și cei numiți Baitusim (foarte apropiați de Saduchei, provenind și ei  din familii de Cohanim),  care negau existența Tora Orală și recunoșteau numai  Tora scrisă,  au înțeles că a doua zi după ziua de Șabat (a șaptea zi a săptămâni) este după Paște (câteodată este sărbătoarea înseși, dar de multe ori nu) și în nici un caz nu a doua zi după ziua de sărbătoare cum au înțeles Fariseii (Prușim) care au mers după Tora Orală, care spune că Șabat în acest verset înseamnă Yom Tov, zi de sărbătoare, adică prima zi de Pesah. Asta înseamnă că aici Șabat nu înseamnă a șaptea zi a săptămânii, ci înseamnă o zi de Șabaton, de odihnă și nu de muncă, ca și în expresia despre Yom Kipur - Șabat Șabaton שבת שבתון (Levitic 23:32), care poate să cadă și în alte zile decât în a șaptea zi a săptămânii.

Controversa aceasta o întâlnim și în Talmud, tractatul Menahot 65:b. În discuție este respinsă ideea Saducheilor și acceptată cea a Fariseilor. Și așa reiese că sărbătoarea de Șavuot cade într-o dată fixă, 6 Sivan, doar ziua săptămânii se schimbă. În schimb, după ideea Saducheilor și Baitusimilor, Șavuot nu are o dată fixă, fiindcă numărătoarea începe la date diferite, după cum cade Șabatul de Paște, dar fiindcă începeau numărătoarea din prima duminică după Paște, o terminau  întotdeauna  duminică, dar la date diferite. Și așa procedează și creștinii cu sărbătoarea de Rusalii. Și astăzi mai există  grupuri de evrei  care numără așa, cum este, spre exemplu  secta de Karaim, ai cărei adepți  cred numai în Tanachul scris (adică Tora, Profeți și Scrieri). Ca să înțelegem mai bine problema asta, trebuie să știm că Hag HaȘavout nu are o dată scrisă în Tora, cu excepția specificării lunii, care este, în acest caz, luna a treia, adică Sivan. Data a fost stabilită prin numărarea celor 50 de zile.

În Talmud apare încă o controversă: dacă Matan Tora a căzut  de 5, 6, sau de 7 Sivan. Problema s-a născut din situația că, pe vremea aceea, spre deosebire de azi, numărul zilele lunilor nu era fix, numărul lor putând fi de 29 sau 30 de zile. În afară de asta Roș Hodeș se stabilea prin observarea lunii și nu era fixat. Astăzi numărul zilelor este riguros fixat, Nisan are întotdeauna 30 de zile și Iyyar are întotdeauna 29 de zile, așa că Șavuot cade întotdeauna de 6 Sivan.

Ce înseamnă ”șapte Sabatot”

În versetul 16 este scris ”a doua zi după al șaptelea Șabat”, iar în versetul 15 scrie ”șapte Șabatot”. Și aici cuvântul Șabat este înțeles altfel decât la grupele amintite mai sus. De exemplu, marele înțelept Ramban (Nahmanides, Spania-Israel, sec.13) scrie în interpretarea lui la cartea VaYikra/Levitic: ”Nu se poate ca în aceste două versete să interpretăm Șabat ca Iom Tov, sărbătoare, cum am făcut mai înainte (în capitolul anterior), ci trebuie înțeles 'săptămână' după cum a tradus Onkelos (cel mai important traducător a Toraei în aramaică din secolul 1 e.n).”. Cu alte cuvinte, în versetul 15, cuvântul Șabat apare de două ori: o dată înseamnă sărbătoare și a doua oară săptămână. 

Semnificații ale numărătorii de Omer

Ca de obicei avem multe variante ale unor posibile semnificații. Vă dau numai câteva dintre ele:

  • Semnificații spirituale. Numărătoarea semnifică o anumită evaluare a pregătirii spirituale pentru Matan Tora, Primirea Toraei la muntele Sinai, exprimând credința populară  potrivit căreia evreii,  când așteptau să primească Tora, erau încă impuri din punct de vedere spiritual, dar au reușit, în zilele astea, puțin câte puțin,  să urce câte  o treaptă, madrega מדרגה, zi de zi, ca să se apropie de ziua asta mare ceva mai purificați.
  • Semnificații agricole. La începutul primăverii, adică de sărbătoarea de Pesah, începe secerișul orzului (Exod 9:31) din care se aduce Minhat HaOmer, adică ofranda de snop. De Șavuot începe secerișul grâului (Exod 34:22), care se coace mai încet și din primele lui  roade (bikurim בכורים) se aducea o Minha, ofrandă nouă, Minhat ștei halehem, ofranda de două pâini, care se făcea hameț חמץ, adică din aluat dospit. Perioada dintre Pesah și Șavuot este percepută ca o trecere de la mâncarea simplă și mai grosolană, potrivită săracilor, la o mâncare mai rafinată, specifică claselor mijlocii și superioare. Perioada de Omer semnifică, deci, în esență,  aspirația omenească de a mânca pâine de calitate superioară din recolta nouă a anului.
  • Mai sunt și alte multe semnificații agricole. De exemplu,iată una care este de ordin psihologic în context agricol: Din cauza activităților agricole intense, exista pericolul ca oamenii să uite că vine sărbătoarea de Șavuot. Numărarea zilnică, făcută de fiecare separat, ne ferește de amnezie și ne amintește cu exactitate când va fi sărbătoarea de Șavuot.
  • De aceeași factură mai era și frica țăranului ca recolta să fie nereușită, și de asta este legată și ziua de Lag (33) BaOmer. De ea ne vom ocupa în curând, atunci când ne vom apropia de data asta.

 

 

 

 

 

 

 




Zain (7) beAdar și moartea lui Moise (Moșe Rabenu) [anul 5779]

Am avut deja prilejul să  dezvăluim uimitoarea coincidență  privind  data nașterii și a morții lui Moșe Rabenu, care s-au petrecut în aceeași zi, Zain (7) beAdar. În Talmud în tractatul Kidușin 38:1 se fac calcule,  bazate pe câteva versete din Tanach, printre care:

”Moșe, robul meu, a murit, așa că acum ridică-te, treci Iordanul acesta, tu și tot poporul acesta,  Bnei Israel (fiii lui Israel), în țara pe care le-o dau lor” (Iosua 1:2).

”Treceți prin mijlocul taberei și porunciți poporului zicând: Pregătiți-vă merinde, pentru că peste trei zile veți trece Iordanul acesta, să intrați să stăpâniți țara pe care HAȘEM v-o dă ca s-o stăpâniți” (Iosua 1:11).

”Și poporul s-a suit din Iordan în ziua a zecea a lunii întâi și s-a oprit  în Gilgal la capătul din răsăritul Ierihonului” (Iosua 4:19).

De aici, Rași, la comentariul lui la Talmud, ne explică că Bnei Yisrael au trecut Yardenul pe 10 Nisan și Domnul i-a spus acest lucru lui Iosua  cu trei zile înainte, și asta după ce ei l-au plâns pe Moșe 30 de zile după moartea lui potrivit versetului  de mai jos,  citat în același loc în Talmud:

”Și Moise robul lu Dumnezeu a murit acolo, în țara Moavului, după cuvântul Domnului” (Deutoronom 34:5)

”Și Bnei Israel l-au plâns pe Moise treizeci de zile pe câmpiile Moavului. Și zilele plânsului și jelirii pentru Moise s-au terminat” (Deutoronom 34:8).

Rași ne face socoteala: 10 minus  3 zile  rezultă că au primit porunca de 7 Nisan, iar dacă mai scădem 30 de zile ajungem la 7 Adar. Așa au stabilit Hazal ziua morții lui Moșe Rabenu. Este interesant faptul că noi  știm data la care a murit, dar nu știm locul în care a fost înmormântat!

”Și El l-a înmormântat în vale, în țara Moavului, vizavi de Bet-Peor, și nimeni nu știe unde se află mormântul lui până în ziua aceasta” (Deutoronom 34:6).

Și cu privire la data nașterii lui Moșe, Talmudul face referire în același tractat. Acolo, calculul  se bazează pe promisiunea făcută de  Domnul în Deutoronium 31:2, unde Moise spune că azi are 120 de ani și nu mai poate să-și împlinească îndatoririle, iar Talmudul spune că de aici rezultă că Hakadoș Baruch Hu stă și umple zilele la Țadikim (oameni perfecți) zi de zi și lună de lună  (le împlinește viața după cum li se cuvine). De aici putem deduce că Moșe  împlinea exact 120 de ani când a murit, adică s-a născut tot de Zayin BeAdar.

Despre problema asta este povestit și în Midraș Raba, Șmot într-o altă legendă. Îngerii îl  întreabă pe Hakadoș Baruch Hu când să-l ia pe Moșe. Prima dată a fost 21 Nisan și îngerii au spus cum poate fi luat în ziua în care el a bătut marea și a spus Șirat Hayam/Cântarea Mării (asta e data). A doua dată era 6 Sivan. Iar au spus îngerii cum poate fi în ziua în care el a primit Tora. Până la urmă au ajuns la ultima lună, Adar Șeni, că Midrașul ne spune că era un an bisect. Și fiindcă s-a născut de 7 Adar va muri în aceeași zi.

După tradiție noi știm că Moșe s-a născut în anul 2,369 de la crearea lumii. Dacă efectuăm calculul după regulile calendarului evreiesc, reiese că anul acela nu a fost un an bisect. Conform tradiției,  Moise a murit în anul 2,489 de la creare, care, după aceleași calcule, a fost un an bisect, adică a murit în Adar Șeni. Cu toate acestea noi socotim că el s-a născut și a murit în aceeași zi. Asta ne și explică din nou că, dintre  cele două luni, luna principală este Adar Șeni și numai în anii care nu sunt bisecți rămâne totul în Adar, ca Purim și Hazkarot de oameni care au murit de Adar Șeni (mai există aici și alte sisteme de calcul).

O altă întrebare care cere un răspuns : în ce zi a săptămânii a murit Moșe Rabenu?  Sunt înțelepți, și cartea Zohar în pericopa Truma printre ele, care spun că Moșe a murit de Șabat, după masă, și din cauza asta noi spunem de Minha de Șabat rugăciunea Țiduk Hadin (țidkatha țedek). În Zohar este scris că de Șabat, după masă, au murit doar  trei personalități: Iosef Hațadik, Moșe Rabenu și David Hameleh. De aia se spune Țiduk Hadin de Minha. Zohar ne mai spune că în momentul în care a murit Moșe Rabenu:

ננעלו שערי תורה, נגנזו אורות התורה ונחשך אור השמש בצהרים

”S-au închis porțile de Tora, s-au pecetluit luminile Toraei și s-a întunecat lumina soarelui, la prânz” 

Pe de altă parte, alții ca în Tosfot tractatul Menahot susțin că Moise a murit Vineri după masă. Ei fac socoteala luându-se  după povestea care apare în Iosuaa, capitolul 6, despre cucerirea orașului Ierihon, care s-a făcut după  asedierea orașului timp de  o săptămână. A început la 22 Nisan și s-a terminat de 28 Nisan, iar a șaptea zi de asediu era Șabat. Acum, dacă 28 Nisan cade de Șabat, 7 Adar trebuie să cadă Vineri (cu o zi înainte). De exemplu anul ăsta 28 Nisan cade Vineri și 7 Adar este Joi. Ideea asta se potrivește și  calendarului evreiesc folosit de noi astăzi, în care 7 Adar nu poate fi de Șabat nici în an bisect nici în an simplu. Ziua asta cade întotdeauna ca  a patra zi de Sucot și poate din cauza asta la Hasidim aceasta este ziua de Ușpizin (ritualul de primire de oaspeți în Suca) a lui Moșe Rabenu.

Ziua moții lui Moșe Rabenu este încă o dovadă care soluționează polemica iscată în legătură cu cele două luni Adar, în special faptul că al doilea Adar este luna principală, problemă de care mă voi ocupa într-un alt articol.

Mai este și problema legată de Taanit (post) care se ține de  ziua asta, când anul este bisect, întrucât sunt unii  care susțin că Taanitul și alte Hazkarot pe care le au oamenii trebuie ținute de primul Adar și nu de al doilea. Realitatea este că Taanitul ăsta se ține de obicei în diaspora de primul Adar, iar în Ereț Yisrael în al doilea.

  Rămân cele două constatări făcute la început: prima, Moșe Rabenu  s-a născut și a murit în aceeași zi calendaristică și a doua,  faptul deosebit de  interesant  că noi  știm data la care a murit, dar nu știm locul în care a fost înmormântat!

 

În Israel, armata (Țahal) a hotărât ca ziua aceasta să fie ziua de Hazkara a tuturor soldaților  cărora nu li se știe locul înmormântării, bazat pe ce este scris de Moșe Rabenu în Deutoronium 34:5-6:

”Și Moise robul Domnului a murit acolo în țara Moavului după cuvântul Domnului. Și El l-a înmormântat în vale, în țara Moavului, vizavi de Bet-Peor, și nimeni nu știe unde se află  mormântul lui până în ziua aceasta”

În fiecare an, de ziua aceasta, se ține pe Muntele Herzl, în parcul amenajat ca cimitir, care adăpostește numai cenotafe ( morminte goale, cu numele soldaților dispăruți), o ceremonie de Hazkara. Începând cu războiul de independență și până astăzi, sunt înregistrați oficial 181 de morți, al căror loc de odihnă veșnică este necunoscut! Să sperăm că vor fi aduși la odihnă veșnică în curând.