Șabatul acesta, în care citim pericopa VaYakhel, și va fi și Șabat Mevarchim pentru Roș Hodeș Adar Șeni, care va fi săptămâna viitoare, se numește Șabat Șkalim, prima dintre cele patru parșiyot pe care le citim de luna Adar.

Sunt patru pericope speciale care se adaugă  pericopelor obișnuite de luna Adar și în an bisect de luna Adar Șeni, înaintea lunii Nisan. Șabaturile în care se citesc aceste pericope  se numesc: Șkalim, Zakor, Para și Hahodeș. În aceste Șabaturi nu se spune rugăciunea Av Harahamim și nici Azkarat Neșamot de Șaharit. Dar de Minha se spune Țidkatcha, fie în afară de Șabat,  fie înainte de Roș Hodeș, fie de Roș Hodeș.

Ne putem informa  despre pericopele astea încă din Mișna, tractatul Megila 3:4:

רֹאשׁ חֹדֶשׁ אֲדָר שֶׁחָל לִהְיוֹת בְּשַׁבָּת, קוֹרִין בְּפָרָשַׁת שְׁקָלִים.
חָל לִהְיוֹת בְּתוֹך הַשַׁבָּת, מַקְדִימִין לְשֶׁעָבַר וּמַפְסִיקִין לְשַׁבָּת אַחֶרֶת.
בַּשְּׁנִיָּה, זָכוֹר.
בַּשְּׁלִישִׁית, פָּרָה אַדֻמָּה.
בָּרְבִיעִית, הַחֹדֶשׁ הַזֶּה לָכֶם.
בַּחֲמִישִׁית, חוֹזְרִין לִכְסִדְרָן.

”De Roș Hodeș Adar, care cade de Șabat, citim în Parașat Șakalim. Dacă sărbătoarea cade în timpul săptămânii, îl citim înainte de asta și ne oprim  o dată (sâmbăta următoare). În a doua Parașat Zachor. În a treia Parașat Para Aduma. În a patra Hahodeș Haze Lachem. În a cincea ne întoarcem la obișnuite”.

În aceste Șabaturi se citește din două Tora: dintr-una se citește pericopa săptămânii (7 olim) și din a doua se citește pericopa specială, ca maftir.  Dacă este și Roș Hodeș, se scot trei cărți, după cum urmează:  din prima se citește pericopa, din a doua Hahodeș (al șaptelea) și din a treia pericopa specială (maftir). În aceste săptămâni și Haftara  trebuie să fie o porțiune din Profeți, având același subiect ca pericopa și, întrucât este specială,  subiectele sale provin din pericopa adăugată și nu din prima, care se citește de obicei.

Prima este pericopa Șkalim, care se citește de ultimul Șabat înainte de Roș Hodeș Adar (Adar Șeni în an bisect) sau chiar de Roș Hodeș Adar dacă, întâmplător, Roș Hodeș cade în  ziua asta. Se citește porțiunea din Exodul 30:11-16, stabilită ca să ne amintească de jumătatea de Șekel  care se dona pentru sacrificiile populației. Din cauză că achiziționarea noilor obiecte de sacrificiu trebuia  începută în luna Nisan, s-a stabilit ca rugăciunea să aibă loc înainte cu o lună de acest moment, pentru ca  să se  amintească oamenilor să pregătească donațiile lor. Și chiar dacă astăzi Templul este distrus și nu mai există sacrificii, noi citim pericopa ca să nu uităm זכר למקדש. Haftara este din 2Regi, 12:1-17 (așkenazim), despre donațiile poporului pentru repararea בדק בית Templului.

Pericopa a doua este Zachor (Deutoronium 25:17-19)  ca să nu uităm Mițva din Tora și să ținem minte ce ne-a făcut Amalek. S-a stabilit să se citească textul pericopei cu ocazia Șabatului dinainte de Purim, în care avem Mițva (obligația) să-l ștergem pe Haman, care era din seminția lui Amalek. Haftara este din Șmuel1, 15:2-34 despre războiul lui Șaul contra lui Amalek, lăsarea în viață a lui Agag, regele Amalekului, și omorârea lui prin Șmuel.

Pericopa a treia este Para (Numeri 19:1-22) și învățăm din ea despre felul  cum să ne purificăm din טומאה  ca să putem veni la Templu pentru ritualul sacrificiului. Pericopa este stabilită  înainte de luna Nisan, ca să ne pregătim și să ne purificăm pentru  jertfa de Pesah. Chiar dacă astăzi noi nu mai sacrificăm animale, citim porțiunea asta în amintirea Templului. Haftaraua este din Ezechiel 36:16-38 despre purificarea sufletească a poporului de Domnul.

Pericopa a patra este Hahodeș (Exodul 12, 1-20) în care ne este amintită sfințirea lunii קידוש החודש  și mițvoturile de Pesah. S-a stabilit să o citim în onoarea lunii Nisan fiindcă este prima lună a anului (după calendarul biblic). În afară de asta citirea lui ne pregătește pentru Pesah și mițvoturile lui. Haftara este din Ezechiel 45:16-46:18 despre luna Nisan și Pesah.

Dacă este și Roș Hodeș (Adar sau Nisan) se citește din a doua carte de Roș Hodeș din Numeri 28:9-15 despre jertfele de Roș Hodeș din Templu. Anul acesta Roș Hodeș Nisan cade de Șabat și atunci citim și din a treia carte pericopa Hahodeș, în calitate de maftir.

În fiecare an există  un Șabat sau două în care nu se citește pericopa specială. Asta pentru ca fiecare parașa (pericopă) să fie potrivită calendarului său. Hazal au dat semne – simanim. Astea le găsim în Șulhan Aruch, poate cea mai importantă carte conținând toate Halachoturile. De exemplu, anul acesta nu citim pericopă specială în două Șabaturi (e vorba despre  pericopa Pekudei și  pericopa Țav).

Pentru majoritatea interpreților, Pericopa Zakhor este mițva din Tora și din cauza asta suntem mai vigilenți când o citim. Pentru unii și pericopa Para este la fel. În cartea ”Kițur șulhan aruch”, care este cartea de bază a regulilor de comportament și de viață zilnică a oricărui evreu (În special așkenaz), siman 150, scrie:

Se spune că parașot Zachor și Para trebuie citite DeOraita דאורייתא (poruncă din Toraua scrisă) și nu se cheamă un ”katan” (sub 13 ani) la maftir. Iar locuitorii localităților care nu au minyan (10 evrei peste 13 ani) trebuie să vină într-o localitate unde este minyan. Și dacă nu se poate, cel puțin să le citească cu melodie așa cum trebuie.

Anul acesta, în toate sinagogile din lume evreii vor citi de Șabat în afara pericopei Tețave și porțiunea a doua din cele patru care se citesc de luna Adar, Parașat Zachor: „Să se păstreze în amintire ce ți-a făcut Amalek pe drum, când ieșeați din Egipt ... să ștergi amintirea lui Amalek de sub ceruri. Să nu uiți asta” (Deuteronom 25: 17, 19).

Prin aceste cuvinte Toraua poruncește să se amintească (să se țină minte) pe vecie, că trebuie să fie omorâți, distruși, duși la pierzanie întregul popor Amalek. De ce este necesară această poruncă tocmai contra poporului Amalek? Și cum rămâne cu alte popoare care au făcut extrem de rău Israelului? Lista lor este lungă, printre ele Egipt, Babilon, Grecia, Roma. Despre aceste popoare nu este nicio poruncă că ar trebui să-i urâm sau să-i distrugem pe vecie, în ciuda răului făcut de ei poporului evreu.

De exemplu Egiptul. Din primul capitol al cărții Exodul noi învățăm despre toate relele pe care ni le-au făcut egiptenii: „... ca să-i chinuiască în chinurile lor ... ei le făceau viața amară prin muncă de sclavi ... dacă este băiat să-l omorâți” (Exod 1:11-16). Talmudul mai adaugă multe detalii groaznice. În ciuda acestei crudități cumplite față de poporul evreu, nu numai că Toraua nu ne poruncește să-i urăm pe egipteni, ci chiar scrie „Să nu-l disprețuiești pe egiptean, fiindcă ai fost locuitor străin în țara lui” (Deuteronom 23:7).

În comparație cu aceste atrocități ale egiptenilor față de evrei de-a lungul sutelor de ani, Amalek nu le-a făcut aproape nimic evreilor. În Tora citim despre o singură luptă cu Amalek  în care au învins israelienii. Cauza poruncii de distrugere din Tora nu este deloc clară.

Aceeași distincție de neînțeles care se face între popoare (Amalek față de Egipt) există și între persoane. De Purim, cum se știe, persoana cea rea este Haman. Dar de ce oare nu citim nici un cuvânt de critică față de regele Ahașveroș? Din povestea lui Ester reiese că el era la fel de răufăcător ca și Haman. Când Haman a hotărât să distrugă poporul Israel, el știa că în ciuda puterii lui enorme, nu avea atribuțiunile necesare pentru a le aplica. Din această cauză el apelează la rege ca să-și primească aceste competențe. El apelează la rege în primul rând defăimând poporul evreu: „ ... Este risipit un popor care se menține separat printre popoare; legile lor sunt diferite de legile tuturor celorlalte popoare și ei nu țin legile regelui; nu merită să-i lăsăm în pace” (Ester 3:8). Însă el era îngrijorat că această defăimare nu va fi de ajuns, de cea i-a propus lui Ahașveroș o sumă uriașă de bani „zece mii de talanți de argint” (Ester 3:9), dacă îi va da autorizarea să distrugă poporul evreu.

Care a fost reacția regelui la așa o propunere inumană și contradictorie moralei omenești? Ahașveroș a fost de părere că idea de a-i distruge pe evrei este o idee excelentă și a fost imediat de acord. De bucurie el a aprobat-o fără să ceară nici măcar banii care i se promiseră. Așa s-a făcut părtaș la genocidul planificat, după cum scrie: „Regele și-a scos inelul cu sigiliu de pe mâna sa și i l-a dat lui Haman ... persecutorul evreilor, apoi regele i-a spus lui Haman, ți se dă și argintul și poporul ca să-i faci cum crezi tu de cuviință ... scriitorii regelui au fost chemați în prima lună ... și s-a scris tot ce le-a poruncit Haman ... s-a scris în numele regelui Ahașveroș și s-a sigilat cu inelul cu sigiliu al regelui ... curierii au plecat în grabă la cuvântul regelui” (Ester 3: 10-15).

Când totul era pregătit la măcelul planificat, regele a hotărât că a venit momentul potrivit pentru  o petrecere împreună cu Haman ca să sărbătorească măcelul evreilor planificat: „Regele și Haman s-au așezat să bea” (Ester 3:15).

Un singur cuvânt al regelui era de ajuns ca să se facă revocarea planului lui Haman. Acest cuvânt nu a fost spus. Din contră, regele a susținut vehement planul diabolic a lui Haman. Era de așteptat ca să găsim în carte cel puțin o condamnare aspră a regelui Ahașveroș. Însă în tradiția evreiască Ahașveroș nu este catalogat un răufăcător în această poveste. Iarăși vedem o diferențiere a atitudinii scripturilor față de cele două personaje.

Ca să înțelegem de ce există această diferențiere, trebuie să sortăm două feluri de antisemitism. Primul sort poate fi numit antisemitism „obișnuit”, iar al doilea antisemitism „în sine”. Primul fel de antisemitism este cineva sau un popor care îi exploatează pe evrei în favoarea lui. Toată intenția lui este să câștige în urma lor fără să-i pese că el poate să le provoace daune sau chiar și moarte. El nu are un plan special pentru a-i omorî pe evrei. Așa apare Egiptul, la fel și Ahașveroș și  restul popoarelor care au oprimat poporul lui Israel (Babilon, Grecia, Roma) și poate alte popoare până în zilele noastre.

Să-l dăm de exemplu pe faraon. La început el a vrut să-i trimită pe evrei. Pe urmă s-a răzgândit: „... Inima faraonului și a slujitorilor săi s-a schimbat față de popor, astfel că au zis, ce-am făcut de l-am lăsat pe Israel să plece ca să nu mai muncească pentru noi ca sclav?” (Exod 14:5). Faraonul și poporul se trezesc întrebând, dacă pleacă evreii cine va construi pentru noi marile orașe și uriașele piramide, cine va curăța străzile? Din acest verset învățăm că ei au văzut în poporul evreu o unealtă pe care o pot folosi. Însă ei nu  au avut un plan ca să-i omoare pe evrei. Chiar și când el a poruncit „dacă este băiat să-l omorâți” (Exod 1:16), a adăugat instantaneu „dacă este fată să trăiască”. Faraonul se simțea amenințat de băieți, dar nu de fete.

Cu totul diferit este Haman, care era antisemit „în sine”. Toată intenția lui a fost să omoare poporul israelian. Ce ar câștiga el din aceasta? Nimic. Din contră, el a propus să plătească o sumă mare de bani (zece mii de talanți de argint) pentru plăcerea de a ucide evrei „Să fie distruși, omorâți și nimiciți toți evreii, tineri și bătrâni, copii și femei, într-o singură zi” (Ester 3:13). Aceasta îi acordă titlul de antisemit „însuși”.

Spre deosebire de Haman, Ahașveroș era nepăsător la soarta evreilor. Când Haman i-a făcut propunerea, el a acceptat-o cu bucurie. Însă când a aflat că și iubita lui soție, Ester și de asemenea Mordohai care i-a salvat viața, sunt evrei, regele a devenit apărătorul și sprijinitorul evreilor.

Amalek a acționat ca și Haman. Atacul asupra evreilor nu avea niciun folos pentru Amalek. Evreii n-au vrut să le cucerească țara – doar erau în pustiu – și nu aveau nici un alt țel. Amalek a atacat numai din motiv de a-i omorî pe evrei, mai ales că erau foarte obosiți.

Aceasta este idea de bază a acestui fragment – Zachor. Este necesar să înțelegem diferența între aceste două feluri de antisemitism (care se repetă și până în zilele noastre). Antisemiți „obișnuiți” ca faraonul și Ahașveroș pot fi mituiți sau convinși că pot avea câștig dacă renunță la ideile lor distrugătoare. Dar un antisemit „în sine”, cum erau Amalek și Haman nu pot fi convinși în niciun caz. La acești antisemiți, distrugerea evreilor este obiectul vieții.

În generația anterioară a apărut un antisemit cu numele de Hitler, care a hotărât să-i distrugă pe evreii Europei și apoi a lumii. Acești evrei nu au înțeles că este vorba despre un antisemit „însuși”. Ei au crezut că vor putea supraviețui sub această fiară. Au greșit crunt. Hitler era prototipul antisemitului „în sine” care a reușit să extermine șase milioane de evrei doar pentru că erau evrei.

Învățătura este una: să ne adunăm în fiecare an de „parașat Zachor” ca să auzim din nou și să reținem că dacă va mai apărea un antisemit de tipul lui Haman, poporul evreu să nu cumva să se înșele în aprecierea apartenenței lui, fiindcă prețul plătit este groaznic.

Să nu uităm!

Zilele în care citim primele șase pericope din Exod se mai  numesc și Șovevim, care este un simbol alcătuit din abrevierile numelor: Șmot, Vaera, Bo, Beșalah, Yitro, Mișpatim. În anii bisecți se adaugă cele două pericope Truma și Tețave, așa cum  se întâmplă anul acesta, și atunci pericopa  se numește Șovevim Tat שובבי"ם ת"ת. Numele acesta de  Șovevim, (care înseamnă și „năzdrăvan”) s-a dat pe baza versetului din Ieremia 3, 14 ”Întoarceți-vă, fii renegați !” שובו בנים שובבים.  În textul ebraic original  cuvântul este șovevim, tradus aici renegați, fiindcă versetul ăsta vorbește despre ”revenirea la credință” חזרה בתשובה.

În Evul Mediu, în Germania, Austria și țările alăturate exista obiceiul ca în această perioadă, care ne duce spre luna Adar, să se postească. Prima relatare despre obiceiul acesta o datorăm  rabinului Yosef Ostreicher, care  povestește despre dascălul lui, Marele Rabin Israel Iserlin (Germania, sec. 14), care, în perioada asta obișnuia  să postească. Asemănător este obiceiul și în Cabala, și în Hasidut, unde se învăța și mai mult decât de obicei.

În ultimii ani, s-a constituit o mișcare a unei părți dintre credincioși, care promovează ca modalitate educativă  învățarea unor subiecte care contribuie la instituirea de practici care asigură puritatea familiei, în special halachot din tractatul Nida din Șulhan Aruch.